Amical pe jumătate ratat!** Meciul Astra – Schwaz a fost întrerupt în minutul 55, din cauza condițiilor meteo nefavorabile

Redactor:
Marian Dima
Amical pe jumătate ratat!** Meciul Astra - Schwaz a fost întrerupt în minutul 55, din cauza condițiilor meteo nefavorabile
  • Publicat:
  • Actualizat:

Astra are și ghinion în stagiul de pregătire din Austria, pe lângă problemele cu numărul de jucători (în continuare Bukari, Fatai și Tembo sunt în România, din cauza problemelor cu viza), acum, având de suferit și programul de pregătire, al meciurilor amicale.

Împotriva „amatorilor” de la Schwaz, în al treilea joc de pregătire din Austria, echipa pregătită de Bogdan Stelea și Eusebiu Tudor a jucat doar … 55 de minute! Asta pentru că, meciul a fost întrerupt de comun acord cu echipa adversă, din cauza condițiilor meteo vitrege, o adevărată furtună cu tunete și fulgere întrerupând cam toate meciurile jucate în zonă (inclusiv cel dintre Anorthosis, viitoarea adversară a Petrolului și Dinamo Kiev).

Până atunci, Astra marcase de două ori, în prima repriză, prin Ștefan Bărboianu (min. 25) și Găman (din penalti, min. 45), de ramarcat fiind titularizarea fiului antrenorului principal, Bogdan Stelea – Ionuț, ca mijlocaș stânga, debutului lui Melinte, fostul petrolist apucând să joace 10 minute și trecerea lui Seto pe banca de rezerve, pentru a-i face loc ghanezului Yahaya.

Astra a jucat în formula Moldovan (46 Gavrilaș)- Bărboianu (46 Melinte), Găman (46 Ben Djemia), Youssef, Junior Morais – Enache, Mureșan, Yahaya, I. Stelea – De Amorim – De Souza(46 Ivanovski).

De Souza e „pa”

După meciul cu Schwaz, Astra a renunțat la unul dintre jucătorii folosiți în primul unsprezece, brazilianul Lucas de Souza Goncalves fiind considerat „necorespunzător” de către staff-ul tehnic. Acesta va părăsi cantonamentul de la Mayrhofen, nefiind exclus ca „mișcările” de acest gen să continue.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×